Deși pentru cititorii acestei platforme e destul de clar ce reprezintă hibrizii, acest compromis istoric care nu a rezolvat păstrarea calității strugurilor soiurilor europene, constatăm încă polemici mai mult sau mai puțin cordiale provocate de fanii vinului din hibrizi care se bazează pe argumente de genul: „vin de casă”, „vin natural” care în fond nu justifică ceea ce i se reproșează acestui tip de vin, adică calitatea.

Câte case, atâtea vinuri

Dacă vinul de casă are o calitate discutabilă motivată de tehnologie care ține atât de dotare cât și de cunoștințe tehnice de vinificare, un alt motiv al calității îndoielnice cu influențe irecuperabile este material primă, care de cele mai multe ori provine din struguri de hibrizi, producători direcți în acest caz.

Sunt deja proverbiale denumirile de căpșunică, fragă, zaibăr, precum și pergola din fața casei care ne apără de arșița soarelui de vară, iar toamna ne dă struguri și vin. În această abordare sunt două aspecte de clarificat. Un aspect ar fi acela că această viță-de-vie nu a fost dintotdeauna pe aceste meleaguri, fiind de dată recentă, sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX. Cel de-al doilea aspect care se desprinde din primul este că de fapt acești hibrizi se numesc Noah, Isabella, Ottelo sau Seibel și provin din hibridarea soiurilor de viță-de-vie americană și europene, în concluzie nu au nimic cu istoria acestor locuri.

Ce sunt hibrizii

Analizând un pic mai tehnic motivația și proveniența lor, se numesc hibrizi pentru că provin din încrucișarea a două sau mai multe soiuri, care au statutul de părinți, iar prin încrucișare a rezultat hibridul care a preluat rezistența la filoxeră și mană de la părinții americani, însă din păcate doar parțial calitatea soiurilor europene. Se numesc de asemenea producători direcți (HPD) deoarece au moștenit și înmulțirea foarte simplă ce presupune doar să introduci un segment de viță cu muguri în pământ care fără alte intervenții dă naștere unei alte vițe-de-vie hibridate.

Cu toate deficiențele de calitate, referitoare la vin, vița hibridă (HPD) datorită rezistenței și a modului facil de înmulțire se răspândește foarte repede, devenind multifuncțională, adică decorativă pentru strugurii de masă și pentru vin, este adoptată și naturalizată la nivel național fiind deja de notorietate zaibărul oltenesc și căpșunica ardelenească.

Constatând că din punct de vedere al calității, soiurile europene nu sunt salvate, se caută alte soluții, iar cea mai viabilă s-a confirmat a fi altoirea. Astfel cei doi părinți au fost îmbinați fizic, soiul rezistent la filoxeră devine portaltoi asigurând rădăcina plantei viitoare, iar soiul de calitate devine altoi și asigură partea aeriană a plantei – în consecință, strugurii de calitate identici cu cei ai viței europene. Vițele rezultate poartă numele de vițe altoite sau vițe nobile, salvând calitatea acumulată prin selecție în mii de ani de către soiurile europene.

Viața nobilă vs. vița hibridă

Discutăm așadar de o competiție între două tipuri de viță-de-vie: hibridă și nobilă. Această competiție ar fi inegală dacă ar rămâne la discreția unui agricultor cu posibilități modeste, de aceea se duce o permanentă luptă împotriva proliferării hibrizilor încă de la apariția lor: în mod organizat și cu interdicții legislative. În momentul de față vițele-de-vie hibride sunt interzise la plantare în areal viticol, sunt excluse de la orice fel de finanțare, fiind de asemenea interzisă îmbutelierea și comercializarea vinului hibrid.

Motivația acestor interdicții rezidă în calitatea care nu ar putea fi reglată de piață. Argumentele care stau la baza acestei dispute se referă la calitatea strugurilor, a vinului rezultat și nu în ultimul rând a consumatorului.

Pentru că este consumat și ca strugure de masă, vom analiza câțiva parametri care motivează o calitate slabă în acest caz. Pentru că nu ne permite spațiul să analizăm fiecare soi din această categorie, vom analiza doar parametrii generali:

• Strugurii sunt cu pulpă mucilaginoasă sau semi-zemoasă, cu semințe mari la care de obicei endocarpul (miezul care învelește semințele) este aderent. Semințele sunt mai multe și pielița groasă. Gustul nu este echilibrat, de obicei prea acid, iar aroma fiind mai mult în coajă nu se prea simte.
• Un strugure de masă trebuie să fie cu boabe mai mari cu semințe puține și mici, crocante cu pielița subțire și gust echilibrat și aromă definită.
• Vinul rezultat din strugurii hibrizi are mai multe deficiențe de calitate motivate de materia primă. Rusticitatea vinului este moștenită printr-un dezechilibru între zaharuri și aciditate, aceasta din urmă fiind foarte vegetală. Acumularea insuficientă de zaharuri nu asigură un nivel de alcool după fermentare, care să garanteze conservarea vinului, în acest caz fiind necesară o completare cu zahăr în must. Vinul rezultat se limpezește greu, are cantități mai mari de alcool metilic (alcool toxic peste anumite limite). Aroma este foxată (vulpe, bitum, eter etc.) și unilaterală. Astfel, vinul nu evoluează, în maturare nu se diversifică, are doar present, lipsindu-i viitorul.

Articol publicat de Dorin Popa în numărul 6 al Revistei Millésime, ianuarie 2014.