Judeţul Satu Mare este o zonă în care s-a cultivat dintotdeauna viţă de vie. Prea puţină lume ştie însă acest lucru. Am aflat în ultimii ani despre Beltiug că se pot face acolo vinuri bune, chiar şi roşii, însă despre restul viilor din judeţ se cunosc prea puţine detalii. În presa locală mai transpiră câteva ştiri scurte despre concursurile locale de vin şi despre succesul micilor producători la aceste evenimente. La nivel naţional însă tot ce se ştie despre această zonă, din punct de vedere al vinurilor, este Nachbil.

Puţină istorie

Lucrurile sunt însă mult mai nuanţate. Pentru că am aflat despre proiectul Consiliului judeţan Satu Mare: Drumul vinului sătmărean şi din dorinţa de a ne implica în promovarea acestei zone viticole mai puţin cunoscute ne-am suit în maşină şi am pornit-o la drum, fără aşteptări prea mari, însă foarte curioşi de situaţia din teren. Din documentarea preliminară am descoperit că primele documente ce fac dovada îndeletnicirilor viti-vinicole în zonă sunt din secolul al 13-lea. Se menţionează că taxele către biserică se plăteau în vin „tributum in vino”, iar mai târziu în 1569 se scrie că locuitorii oraşului Satu Mare „au dealuri de vii bune”. În aceeaşi perioadă aflăm că numărul viilor lucrate pentru împărat pe întreg domeniul Sătmarului se ridică la 21, din care cele mai importante (pe lângă cele din Satu Mare), Ardud, Seini, Ardusad, Baia Mare, Livada, Cehu — Silvaniei. Un alt document, mai puţin cunoscut, este “Privilegiul, legea şi administrarea dealului viilor, date de Karolyi — domnilor proprietari”, în anul 1714, în care se arăta necesitatea refacerii viilor din jurul oraşului Carei, deoarece aceste vii aduc mari beneficii locuitorilor din oraş şi castelului grofului Karolyi Sandor. Viile s-au aflat într-o stare deplorabilă mai ales după 1700, probabil datorită războaielor purtate de Francisc Rakoczi în aceste părţi, împotriva austriecilor.

Mărturie a viticulturii pe meleagurile sătmărene stau şi pivniţele săpate în deal din localităţi cum sunt Beltiug, Răteşti, Ardud, Homorodul de Jos, Hurezu sau Dobra. Cele mai vechi dintre acestea sunt din anii 1780. În Beltiug fiind şi azi peste 350 de astfel de pivniţe.

De-a lungul anilor, viile au rămas, iar oamenii au continuat să se ocupe de viticultură. Suprafeţele cultivate cu viţă de vie au variat destul de mult. În anii 1870 a fost semnalată filoxera şi pe dealurile sătmarului, iar refacerea plantaţiilor a durat ani buni. Primul război mondial nu a fost de mare ajutor în acest proces, dar perioada interbelică a dus la o înflorire a sectorului viticol din zonă. În anii comunismului cele mai multe exploataţii viticole aparţineau de IAS-uri şi cooperativelor de stat. În 1975, în judeţul Satu Mare erau cultivate cu viţă de vie peste 4300 de ha, în mare parte cu hibrizi producători direcţi şi mai puţin viţe nobile: Bacator, Frunză de Tei, Riesling Italian, Traminer, Fetească Albă, Fetească Regală şi Muscat Ottonel.

În ultimii ani cu ajutorul programelor de reconversie s-au replantat circa 1000 de ha de viţă de vie nobilă, însă de această dată s-au amenajat multe plantaţii şi cu soiuri roşii, ceea ce nu era foarte obişnuit în zonă. Soiuri ca Syrah, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Fetească Neagră sau Merlot. 

Pe drumul vinului

În proiectul drumul vinului sătmărean Consiliul Judeţean identifică trei trasee posibile: Carei – Pir, Halmeu-Oraşu Nou: Târna Mare, Halmeu Vii, Turulung Vii, Tămăşeni, Oraşu Nou, respectiv  Drumul vinului Dobra – Viile Satu Mare: Dobra, Beltiug, Răteşti, Ardud, Viile Satu Mare.

Mărturisesc că am pornit la drum cu gândul ca vom reuşi să parcurgem toate aceste trei rute în decurs de trei zile, mai ales că aveam convingerea că în multe locuri doar denumirea localităţii mai avea vii.

Fiindcă porneam de la Oradea am decis să ne începem periplul de la Pir. Înainte să trecem graniţa judeţelor Bihor-Satu Mare am trecut prin Sălacea, supranumit şi satul celor 1000 de pivniţe. Localitatea nu se află cuprinsă în vreun program judeţean, însă dacă treceţi prin zonă merită să faceţi un mic ocoliş pentru a vizita acest sătuc. Străzi întregi de pivniţe săpate în dealuri, case tradiţionale acoperite cu stuf şi dacă ajungeţi la timp, oameni pregătindu-se de recoltă. M-a bucurat să văd ca multe dintre pivniţele pe care le-am zărit erau folosite. Se vedeau în interior, gata pregătite pentru ziua recoltei, coşuri, prese şi alte cele necesare.

La Pir ne-a întâmpinat familia Szakács. Tată şi fiu, care exploatează o suprafaţă de două hectare şi sunt cei mai mari producători din localitate. Participă la concursuri, şi-au cumpărat utilaje şi vând de la un an la altul toţi cei  aproape 10.000 de l de vin pe care îi obţin. Au numeroase soiuri: de la tradiţonalele Fetească Regală, Traminer şi Muscat, dar şi Chardonnay, Riesling de Rhin şi chiar Merlot şi Cabernet Sauvignon. În pivniţă au expuse dimplomele de la concursurile regionale şi ceva vinuri încă nevândute pe care am apucat să le şi degustăm. Suprizele au fost la Rieslingul de Rhin şi la Cabernet Sauvignon. Două vinuri reuşite, mai ales date fiind condiţiile oarecum rudimentare de vinificare şi păstrare de care beneficiază familia producătoare. Vizita nu se putea încheia fără vizitarea plantaţiilor. Viile foarte frumos îngrijite, ordonate şi pe parcele atent alese. Szakács Béla şi fiul său sunt foarte mândri de munca lor, dar ne arată cu regret pivniţele părăsite despre care spun: „nu prea sunt gazde bune aici în Pir”  (n.r. gospodari buni).

Traseul l-am continuat spre Carei. Prima oprire de aici a fost vizita la recent renovatul Castel Károlyi unde am aflat câte ceva despre istoria oraşului, despre coloniştii şvabi şi despre meşteşugurile tradiţionale. Cât priveşte viticultura trebuie să aflaţi despre Carei că există un întreg cartier care se numeşte Grădina viilor. La intrarea în acest cartier, pe strada Viilor, se află un compex de agrement şi acesta recent refăcut cu ştrand, tobogane, camping, echitaţie şi chiar şi un loc amenajat pentru motocros. Ghidul din Grădina viilor ne-a fost Cristian Jugrestan care împreună cu tatăl său lucrează mai puţin de un hectar de vie, însă intenţionează să cumpere suprafeţe mai mari de teren pentru a le cultiva cu viţă de vie. Şi ei la fel ca şi familia Szakács vând tot, mai şi  îmbuteliază câteva sticle, însă în principal pentru consum propriu şi pentru concursurile la care participă. Cristian ne-a purtat pe cele două văi din Grădina viilor: Ianculeşti şi Tireamului unde e plin de pivniţe, case de vacanţă vii şi grădini.

Prima parte a circuitului şi de altfel primul tronson din drumul vinului sătmărean l-am parcurs, cu certitudinea că ne vom mai întoarce, aşa că ne-am continuat traseul către Halmeu Vii. Localitatea e practic formată din câteva gospodării şi dealuri întregi acoperite cu viţă de vie. Peisaje minunate şi zeci de hectare de vii mai tinere şi mai bătrâne, toate lucrate şi cu soiuri din cele mai diverse. Prima întâlnire am avut-o aici cu Josef Sporer, un neamţ get-beget stabilit de aproape zece ani în România care e hotărât să facă enoturism în buza ţării. Josef care are plantaţiile pe parcele ce însumează circa şase hectare are „în vecini” şi o pădure de castani domestici care vin să justifice încă o dată că microclimatul, din această zonă e propice cultivării viţei-de-vie.

Josef a şi construit în vârful dealului o clădire ce va adăposti spaţile tehnice, spaţiile de depozitare, dar şi o sală mare de degustare cu privelişte asupra întregului deal cu vii. Spune că îndată ce va fi gata spaţiul va şi începe să îl promoveze. Mizează mult pe afluxul de turişti străini care merg să viziteze Maramureşul şi intră prin ţară la Petea trecând prin apropiere de Halmeu. Vinurile sunt premiate pe la concursurile locale, însă deocamdată cam tot ce se produce se vinde direct din cramă.

A doua zi, ne-am întâlnit la Halmeu Vii cu Mike Csaba, Dorin Năstase cu fiul său şi Grigore Dobraş. După vizitarea plantaţiilor am fost invitaţi la cramă să degustăm câteva dintre vinurile produse de aceştia în 2011. În subsolul unei hale imense din Halmeu era amenajat spaţiul de producţie şi depozitare al vinurilor, dar şi o sală de degustare tapetată cu trofee de vânătoare, dat fiind că cei trei sunt pasionaţi nu doar de vin ci şi de vânătoare. Vinurile albe nu le-am mai putut degusta deoarece la momentul vizitei noastre fusese deja tot vândut. Csaba spune că foarte mult vând pentru nunţile din Negreşti Oaş, mai ales că în zonă la astfel de evenimente sunt până la 1500 de invitaţi.

Primul vin degustat a fost un Merlot din 2011, extrem de catifelat, proaspăt cu o culoare limpede, liliachie, foarte atrăgătoare. Un vin mult peste aşteptări. Probabil că surprinderea s-a citit pe chipurile noastre pentru că Csaba a obţinut între timp aprobarea de la Attila, fratele său care este responsabil cu vinificarea, de a încerca şi vinurile din butoaie. Ei aici a început adevăratul spectacol: Fetească Neagră, Cabernet Franc, Cabernet Sauvignon şi un cupaj din cele trei care i-ar face pe mulţi producători consacraţi să roşească. Fraţii Mike, dar şi ceilalţi doi productori îşi privesc cu mare mândrie vinul, dar în acelaşi timp cu o modestie exagerată.

Attila Mike a lucrat aproape şapte ani în Canada la un producător de la care a învăţat meserie, a mai studiat cărţi şi reviste de specialitate, iar cea mai mare parte a timpului o dedică viei şi vinului. În ziua când l-am întâlnit ne povestea că s-a dus devreme în vie pentru a verifica strugurii, asta după ce a petrecut ore în şir în cramă pentru a testa cupaje şi a gândi noi posibilităţi pentru vinurile din 2012.

Nenorocul acestor producători este că nu apucă să consume vinurile lor mai vechi de un an. Chiar dacă nu există o presiune financiară preferă să vândă acum o certitudine decât să astepte câţiva ani o necunoscută. Cu ocazia vizitei noastre au desfăcut o sticlă de Merlot din 2006 care le-a fost trimisă recent de către un client care cumpărase cantităţi mai mari de la ei în urmă cu 5 ani, l-a îmbuteliat şi acum a expediat şi familiei Mike o mostră. Vinul s-a păstrat extrem de bine şi a dezvoltat un buchet de fructe roşii supracoapte, prune, vişine, dar şi ceva nuanţe subtile de lemn, aşa că i-am sfătuit pe noii noştri prieteni să mai ţină vinul, să îl îmbutelieze şi să îi asigure pentru început o desfacere locală, neapărat sub denumirea locurilor de unde provine fiecare vin. Grigore, căruia prietenii îi spun Certezeanu a fost atât de încântat de această idee că a şi trimis vorbă acasă să puna la foc o ciorbă de miel. Grigore are pe lângă suprafaţa plantată cu vie şi o fermă cu câteva mii de oi, o sală de nunţi (că doar are opt fete) şi are în plan să facă o brutărie şi o pensiune agroturistică.

Familia Dobraş ne-a întâmpinat cu tot fastul, mai ales că aici ospitalitatea nu e o chestiune de opţiune. Caşul de oaie, slănina şi pălinca ne aşteptau deja pe masă, iar ciorba clocotea pe foc. A fost cu adevărat cea mai bună ciorbă de oaie pe care am mâncat-o, iar vinurile roşii ale lui Atti şi Doru Năstase au fost buni companioni.

Cu greu ne-am dezlipit de Halmeu Vii, însă ne-am promis că ne întoarcem şi că vom spune şi altora ce descoperire am făcut. Ne-am continuat periplul, cu o inevitabilă întârziere, către Turulung Vii. Aici ne-a întâmpinat nou instalatul primar Gheorghe Gyacon care întocmise deja un circuit pentru noi pe la producătorii din zonă.  Pentru că eram în întârziere aici lucrurile au mers pe repede înainte, dar oricum a fost timp îndeajuns cât să vedem nişte peisaje deosebite, oameni gospodari şi vinuri neaşteptate. Aici am avut ocazia să degustăm Dornfelder, Acolon şi Zweigelt.

Una dintre cele mai noi plantaţii de aici este administrată de Borsos Sandor şi se întinde pe circa 3,5 hectare. Pe lângă replantări s-au făcut aici şi lucrări de refacerea solului, şi se fac în continuare amenajări astfel încât potenţialul atât viticol cât şi turistic al zonei să crească. Borsos spune că se va face aici şi o ferma de capre, de oi şi o pensiune agroturistică. Să sperăm că se vor concretiza cât de curând aceste planuri.

Ultima zi pe care am dedicat-o acestui mic tur a fost mai aventuros din punct de vedere al traseului, din acest motiv am apucat sa vizitam un singur producator din Beltiug, de această dată Crama Hetei.

Am învăţat însă că un drum marcat pe harta sau pe GPS nu este niciun fel de garanţie, respectiv că diferenţele între drumurile judeţene, comunale sau chiar europene uneori nu sunt semnificative. Totuşi în acest fel am apucat să vizităm localităţi ca Valea Vinului, Viile Satu Mare, respectiv să trecem Someşul cu bacul.

Înainte de Beltiug am mai făcut un popas la Ardud pentru a vizita ceteatea, construită în 1481. Rămăşiţele castelului, rcent renovate şi acestea se află la intrarea în Ardud, iar legenda spune că există un tunel subteran de la Ardud şi până la castelul din Carei.

Beltiug este la doar câţiva kilometri de Ardud aşa că indiferent din care direcţie veniţi puteţi combina cele două vizite.

Despre Crama Hetei ştiam de ceva vreme, am şi schimbat câteva replici cu ei pe Facebook, dar personal nu avusesem plăcerea să ne întâlnim. Chiar am amintit despre ei în interviul cu Johan Brutler din primul număr al revistei. De altfel de la Nachbil a început şi dragostea de vin a lui Laci Veiszenbacher ginerele familiei Hetei care a hotărât să se dedice trup şi suflet acestei noi vocaţii.

Plantaţia Hetei s-a înfiinţat în 2005, atunci s-au pus primele 3,5 hectare. În ultimii ani familia a tot cumpărat, a tot plantat astfel că azi exploatează o suprafaţă de circa 15 hectare, în mare pe două loturi compacte pe două dealuri opuse. În locul de unde a început totul, pe dealul de deasupra pivniţelor din Beltiug sunt plantate mai multe soiuri albe şi roşii: Riesling, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Furmint, Pinot gris , Fetească regală, Tămâioasă românească şi altele. Pe plantaţa mai nouă de pe Neuweinberg sau dealul nou cum i se spune în limba română sunt exclusiv soiuri roşii. Ca şi proporţie, familia Hetei are 70% soiuri roşii şi 30 % soiuri albe.

După ce ne-am plimbat printre vii şi am admirat peisajul de pe dealurile Beltiugului am trecut la degustare. Spre deosebire de ceilalţi producători vizitaţi în acest traseu, crama Hetei sunt cei mai mari, din punct de vedere al suprafeţei, dar şi cu cele mai ambiţioase planuri. Aici vinurile sunt deja îmbuteliate şi există planuri pentru distribuţie naţională. Modelul Nachbil, a fost cu certitudine un mare impuls. Vinurile sunt deosebite, echilibrate şi cu mare potenţial. Aşteptăm cu nerăbdare să le vedem gata etichetate şi pe rafturile magazinelor de specialitate, ceea ce cred ca nu e un moment foarte îndepărtat.

A fost un week-end plin şi totuşi scurt. Îmi doream să fi avut mai mult timp la dispoziţie, sunt locuri în care ne-am propus să ajungem, dar nu am mai apucat. Pe listă mai era Oraşu Nou, lacul Călineşti, Medieşu Aurit şi o tură prin Rezervaţia Tur. Cu siguranţă data viitoare.

Articol publicat de Georgeta Bocse in numarul 4 al revistei Millesime.