2011 a fost anul în care şi-au deschis porţile cele mai frumoase crame construite până acum în România. Crama Avincis, situată în podgoria Drăgăşani, investiţia soţiilor Cristina şi Valeriu Stoica, este una dintre ele. Restaurarea Vilei Dobruşa, vechiul conac boieresc al familiei, dar şi conceperea cramei cu toate spaţiile aferente i-au fost încredinţate arhitectului Alexandru Beldiman.

Lucrările la conacul de factură neo-românească au început în iulie 2007. Acesta se afla atunci în stare de semi-ruină. Clădirea era încă în picioare, trăsăturile faţadei erau încă evidente şi păstra suficiente elemente ale arhitecturii de origine, chiar dacă în stare proastă şi foarte proastă: coloane, capiteluri, parapeţii foişoarelor, coşurile de fum etc. Planşeele din lemn erau în proporţie de peste 50 % putrede, cu mari găuri, ca de altfel şi scara de lemn care lega parterul de etaj, la fel şarpanta şi acoperişul din ţiglă solzi.

„Conacul ordona şi domina spaţiul, impunându-ne păstrarea lui ca pivot al compoziţiei. Noile construcţii urmau să-i fie subordonate. Chiar şi atunci când tema Ansamblului vinicol Avincis presupunea funcţiuni cu un volum mai mare, prin mijloace arhitecturale şi de compunere a planului de ansamblu, această autoimpunere a fost respectată cu acribie”, spune Alexandru Beldiman.

Tema proiectului de restaurare şi refuncţionalizare a conacului a fost concepută împreună cu beneficiarul şi a presupus: mansardarea podurilor şi transformarea lor în spaţii locuibile, extinderea demisolului sub întreaga construcţie, coborârea nivelului de călcare al acestuia cu 50 cm, realizarea unei platforme-terase largi de jur împrejurul conacului. Aici a fost plantat un şir de pergole care aveau între altele menirea de a sugera cornişa pierdută a clădirilor anexă originare despre care nu se ştia decât că au existat.

În ceeea ce priveşte amenajarea spaţiilor interioare, Beldiman şi echipa sa s-au implicat în calitate de consultanţi, indicând o posibilă direcţie conceptuală, bazată pe extrapolarea unei situaţii cunoscute dintr-o experienţă proprie ce presupunea folosirea mobilierului Biedermeier în asociere cu elemente de artă populară, covoare şi ceramică. Tipologia era uzitată la începutul secolului XX  şi a continuat să existe în anumite interioare până la evacuările forţate din comunism.

„Cea mai importantă provocare a fost şi este păstrarea spiritului locului”, spune coordonatorului proiectului. „Prima măsură luată în acest sens este cea semnalată mai sus când vorbeam despre ce am întreprins prin proiect la nivelul ansamblului, pentru păstrarea conacului ca pivot al compoziţiei. Strict pentru conac a însemnat prezervarea întocmai a volumetriei şi a arhitecturii faţadelor, cum am menţionat deja, cu păstrarea a cât mai mult din substanţa originară a construcţiei.”

Identitatea Avincis trebuie citită la nivelul ansamblului, conacul fiind piesa centrală a acestuia. Ar fi de adăugat rolul important al materialelor de faţadă folosite, decisiv în crearea identităţii. Conacul restaurat are o prezenţă foarte vizibilă, generată de contrastul puternic dintre albul zidurilor şi cărămiziul ţiglei. Culoarea greige a calcarului de Arnota, folosit la toate faţadele noilor construcţii – neutră citită la nivelul ansamblului, având însă o vibraţie proprie, citită de aproape – a contribuit major la crearea identităţii locului.

„Face parte din filozofia firmei noastre, B.B.M. GRUP, atunci când operăm în zone care au o istorie arhitectural-urbanistică, să stabilim un dialog cu aceasta, demersul excluzând pastişa. Dacă dintr-un motiv sau altul se impun completări ale volumului, ele se fac întotdeauna din perspectiva arhitecturii contemporane, cu grija ca ele să  se nască  din dialogul cu arhitectura preexistentă.”, mai spune Beldiman.

Noua construcţie ce adăposteşte spaţiul tehnic de producţie a fost concepută să fie în armonie cu vechiul conac, dar şi cu mediul înconjurător. Pereţii exteriori sunt placaţi cu calcar de Arnota, iar acoperişul este aproape în totalitate acoperit cu gazon, astfel că întregul complex se intergreză extrem de bine în ambient. Pe acoperiş sunt prevăzute trei căsuţe de lemn care servesc ca şi  unităţi de cazare, iar clădirea cramei este compusă din două corpuri de clădire despărţite de un drum menit să faciliteze aprovizionarea. Nu în ultimul rând această organizare permite ca în procesul de vinificare să fie folosit fluxul gravitaţional, ceea ce asigură o intervenţie mecanică reducă în procedeul de obţinere al vinului.

Pe lângă spaţiile tehnice în cramă există şi o sală special amenajată pentru degustări, vara însă sau la deja tradiţionalul picnic de Rusalii, oaspeţii sunt primiţi pe terasă. Clădirea nouă se remarcă prin volumele simple şi viguroase, iar folosirea materialelor naturale de provenienţă locală, dovedeşte grija pentru detaliu şi pentru mediu.

Coordonatorului întregului proiect, arhitectul Alexandru Beldiman spune în încheiere că de la prima schiţă şi până la terminarea şantierului au trecut 4 ani: „a fost un şantier greu care a presupus printre altele: modificări şi completări ale temei; modificări ale tehnologiilor; discuţii nu de puţine ori în contradictoriu cu comanditarul, întotdeauna terminate în folosul proiectului care încorporează acest dialog purtat nu de puţine ori dincolo de întâlnirea propriu-zisă. Lucrul la acest proiect cu tot ceea ce a cuprins a fost o aventură fascinantă.”

Articol publicat de Bogdan Bocse in numarul 3 al revistei Millesime, vara 2012.

Foto: Csomin Dragomir