Via şi vinul au făcut întotdeauna parte din civilizaţia şi cultura umanităţii. „Dacă vinul ar dispărea din producţia omenirii, s-ar produce în sănătatea şi inteligenţa locuitorilor planetei un gol, o absenţă, mult mai înspăimântătoare decât toate excesele de care este făcut răspunzator.” -Baudelaire

Definiţia în legea viei şi vinului este următoarea: ”Vinul este un produs alimentar obţinut exclusiv prin fermentare alcoolică, totală sau parţială, a strugurilor proaspeţi, presaţi sau nu, sau a mustului de struguri.”

Această definiţie trebuie clarificată, deşi pare puţin hilar dar, din păcate, precizarea este necesară.

Vinul are în cultura tradiţională o acoperire mai largă, fiind utilizat ca noţiune pentru toate băuturile fermentate şi nedistilate din fructe – vin de mere, vin de coacăze, vin de smochine etc. – şi nu numai. Această abordare are şi motivaţie didactică, deoarece DEX (Dicţionarul explicativ al limbii române) îl defineşte astfel:  ”Vin – băutură alcoolică (7 – 16%) obţinută prin fermentarea mustului de struguri sau prin fermentarea altor fructe.”

În consecinţă, trebuie precizat că noţiunea se referă la produsul obţinut exclusiv din struguri, fiind interzis prin Legea viei şi vinului utilizarea denumirii de vin pentru alte produse.

Pentru a defini vinul, trebuie să plecăm obligatoriu de la viţa de vie, care se pare că a fost una din primele plante luate în cultură de omul primitiv.

Istoric, viţa de vie a apărut odată cu celelalte plante cu flori, făcând par te din familia vitaceelor , fiind identificate numeroase forme fosile în Cretacicul inferior, denumite după zona de identificare Vitis arctica (Groenlanda), Vitis irlandica (Irlanda), Vitis britanica (Anglia), Vitis sezannensis (Franţa), Vitis crenata (Alaska), Vitis sachaliensis (Peninsula Sahalin), Vitis teutonica (Germania) etc.

Strămoşul viţei nobile este Vitis silvestris, care a supravieţuit glaciaţiunilor din Cuaternar şi a rezistat în zona euro-asiatică.

Vitis silvestris s-ar traduce ”viţa de pădure”. Fiind o liană, avea nevoie de susţinere şi, în consecinţă, copacii au fost o soluţie la îndemână. Vitis silvestris, denumită şi viţa de vie sălbatică a fost adusă la marginea pădurii în neolititic de către omul primitiv, iar sub influenţa selecţiei naturale, precum şi a selecţiei facute de către om, se naşte o nouă specie, ”vitis vinifera” (”viţa de vie pentru vin”).

În zona euro-asiatică, evoluţia viţei de vie pentru vin este cea mai spectaculoasă, datorită condiţiilor naturale şi interesului manifestat de populaţiile locale, r ezultând f oarte multe soiuri de struguri. Ştiinţific, aceste zone geografice sunt grupate în trei grupe ecologice (prolesuri):

• PROLES ORIENTALIS
• PROLES OCCIDENTALIS
• PROLES PONTICA

Proles orientalis cuprinde două sub-prolesuri: antasiatica şi caspica.

Sub-prolesul antasiatica, preponderent format din soiuri de struguri de masă şi stafide, acoperă Orientul, Asia Mijlocie, Iran, Afghanistan, Armenia, Azerbadjan etc.

Sub-prolesul caspica cuprinde soiuri pentru vin care se află în jurul Mării Caspice.

Proles occidentalis cuprinde soiuri de viţă pentru vin, marea majoritate a soiurilor inter naţionale, zona fiind reprezentată de Europa Occidentală: Franţa, Italia, Spania, Germania, Portugalia etc.

Proles pontica are două sub-prolesuri:

sub-proles georgica, cu soiuri de vin foarte rare (Rkaţiteli etc), care s-au format în Georgia şi Asia Mică.

Sub-proles balcanica, cu soiuri de vin şi masă, aici fiind de menţionat soiur ile româneşti: Galbenă, Plăvaie, Fetească, Furmint etc., zona fiind Gr ecia, Bulgar ia, fosta Iugoslavie şi Ungaria.

Această evoluţie a viţei de vie confirmă relaţia strânsă cu comunităţile umane şi prezenţa soiurilor autohtone în regiunile menţionate şi, de asemenea, diversitatea vinurilor existente.

În concluzie, viţa de vie a fost la început răspândită pe tot globul sub denumirea de vitis . Între varietăţile acestui gen există o specie valoroasă, vitis silvestris (viţa sălbatică), care supravieţuieşte glaciaţiunilor din Cuaternar.

În zona euro-asiatică este luată în cultură şi selectată, astfel că în neolitic este semnalată existenţa unui gen nou, vitis vinifera (viţa de vie pentru vin), care la rândul ei, datorită selecţiei, se diversifică în trei grupe ecologice denumite prolesuri: orientalis, occidentalis şi pontica. În aceste prolesuri apar şi se diversifică soiurile autohtone pentru masă, pentru vin şi stafide. Soiurile de vin sunt distruse în proles orientalis odată cu extinderea religiei musulmane, care interzice consumul de vin. Foarte multe soiuri nobile dispar de asemenea din aceste prolesuri în urma atacului filoxerei. Apare, în schimb, via hibridă (un schimb total defavorabil). Dar, pentru că în tot răul este şi un bine, în Europa creşte mult interesul pentru viţa de vie care devine nobilă, se fac eforturi majore, se crează instituţii şi legi, ceea ce provoacă un salt calitativ uriaş, precum şi o solidaritate europeană în promovarea soiurilor valoroase şi rezistenţa la proliferarea hibrizilor.

Articol publicat de Dorin Popa in primul numar al Revistei Millesime, decembrie 2011