Viile din Alto Adige, Trento, Trentino sunt spectaculoase. Umplu ca un „intermezzo” văioagele dintre versanţii abrupţi ai munţilor, frază muzicală de flaute şi ocarine, trecere între alămuri mari şi timpane. Viticultură de climat rece, altitudine mare, vinuri seci, cu aciditate ridicată, foarte aromate. Dintre toate, preferatele mele sunt Muller Thurgau şi Lagrein.
Intr-o alternare derutantă, vii şi livezi cu meri, stupine de albine, ferme cu animale, restaurante, turism. Ce legături au toate acestea cu Romania?
Din păcate, prea puţine. Horticultura? O a doua natură pentru români. Zootehnia? Meserie mănuşă. Apicultura? Ocupaţie definitorie pentru noi. Crâşmăria? Se învaţă. Turismul? O şansă. Şi atunci? De ce nu ne e mai uşor să învăţăm temeinic ceea ce ne poate face bine, proiectând pentru viitor aceste activităţi, optimizându-le, recalibrându-le, reinventându-…ne. In staţiunea Marileva 900, am găsit vin foarte bun la magazinul specializat cu 7,90 euro şi la restaurant cu 10 euro, într-o staţiune montană, în „full season”.
Dar nu trebuie să te limitezi la vinurile din restaurantele clasice (deşi, vorba fie, listele sunt lungi şi tentante), vinurile sunt prezente peste tot, inclusiv la „împinge tava” pe vârful muntelui, iar pe pârtii găseşti „reţete” deosebite, până la popularul– Sprizzone! *.
L-am încercat. Revigorant, bautură de pârtie! Am avea şi noi reţetele noastre de oferit turiştilor. Incercaţi numai un pelin, chiar şi „frizzant”! Mai vroiam să spun despre faimoasele „enoteca”: magazine cu oferte impresionante de vinuri, peste medie, la preţuri foarte decente.
Iarăşi, ce legatură au toate cele de mai sus cu România? N-o să credeţi: românii!
Românii care ţin „in corpore” – hotelurile, barurile, restaurantele, popasurile pentru schiori.
Ei servesc vinurile, ei le recomandă, ei au învăţat ceea ce vor străinii. Şi o fac în italiana – pentru ca sunt în Italia – dar şi în germană (istoria locului), engleză sau greacă pentru că aici vin turişti din ţări vorbitoare ale acestor limbi.
Majoritatea celor de aici cu care am vorbit au „la activ” 4, 8, 10 ani de când vin în Italia.
Şi-au lăsat copiii, casa, şi au zburat către pomul lăudat. Îşi văd rudele în concedii aglomerate de probleme de rezolvat şi, bineînţeles, se simt din ce în ce mai puţin înţeleşi.
Paradoxul este că, deşi sunt ultracalificaţi, ei nu ştiu ce ar fi nevoie la ei acasă. Odată pentru că cei mai mulţi au văzut numai oraşul cel mai apropiat satelor lor. De Bucureşti…nici vorbă Nu le fac mustrare.
Aşadar ei nu ştiu că există şi o Românie dezvoltată, în care serviciile specializate încep să aibă căutare.
Să fie vina lor? Nu! în goana disperată după o bucată de „pâine mai albă”, unii dintre ei nu apucă să vadă nici Roma, nici Milano, nici Venezia, decât dacă lucrează acolo.
România – statul, le spune ceva? Comunică cu ei? Nu! Ştie oare guvernul ce înseamnă pentru ţara aceasta armata imensă de tineri care au învăţat ce-i munca, o limbă străină, comportamentul civilizat? Şi în ce meserii s-au perfecţionat?! In cele perfect compatibile cu structura noastră – emoţională, socială, istorică.
Reluăm: horticultura, apicultura, zootehnia, ospitalitatea. Vi se pare ceva nenatural?
În seara de Crăciun, în Ajun – practic de pe la 18,00, italienii au organizat o discotecă în aer liber. M-a supărat un pic această proastă înţelegere a Sărbătorii. Întors la grupul meu, am întrebat copiii (adolescenţi de 16ani!) unor prieteni dacă ştiu ce semnificaţie are această zi. Mi-au spus că este „învierea lui Hristos”. Mi-am dat seama ca emigraţia noastră, dacă a avut să aleagă între două lumi care se golesc, a ales-o … pe cea mai bine plătită.
Nu, nu e sfârşitul articolului. Nici al lumii. Haideţi să ne ajutăm unii pe alţii să ne regăsim. Să dobândim încredere şi să facem lucruri bune. Putem deveni înţelepţi, iubitori, iertători. Vom găsi calea sporului binecuvântat dacă ne arătăm unul altuia semnele bune.
„Sus la Poarta Raiului, lângă spicul grâului…
…creşte Viţa Vinului!”
*Reţeta Sprizzone de la Barman Dalla Sera,
Stetcu Maria din Maramureş
Pahar cu gheaţă
O felie portocală
3 părţi Prosecco
2 părţi Aperol
1 parte apă „frizantă”
Articol scris de Catalin Paduraru in numraul 2 al Revistei Millesime
NO COMMENT